Ce spune smartphone-ul tău despre sănătatea ta mintală

de: Octavian Palade
16 07. 2015

Suntem din ce în ce mai dependenți de tehnologie, iar asta nu e un lucru bun. Aparent, modul în care ne folosim telefoanele poate fi folosit pentru a determina dacă utilizatorul suferă de afecțiuni psihice. 

Odată cu trecerea de la telefoane clasice la cele inteligente, comportamentul utilizatorilor a început să schimbe drastic. Dacă înainte foloseai un telefon doar pentru a efectua apeluri și pentru a trimite SMS-uri, odată cu posibilitatea de conectare la Internet, numărul întrebuințărilor a crescut foarte mult.

Folosim smartphone-urile pentru a verifica ce publică prietenii pe rețelele sociale, pentru a citi cele mai importante știri, pentru a trimite mailuri și pentru a ne juca. Aparent, mai folosim telefoanele și pentru a fugi de problemele noastre, semn că am fi depresivi, susțin cercetătorii citați de LiveScience.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au efectuat un studiu pe 28 de persoane cu vârste între 19 și 58. Acestea au trebuit să își instaleze o aplicație Android numită Purple Robot, care a adunat constant date despre poziția utilizatorior (prin GPS) și frecvența folosirii smartphone-ului.

Participanții au completat și un chestionar menit să măsoare simptomele de depresie. Aproximativ jumătate dintre voluntari nu manifestau simptome de depresie, în timp ce cealaltă jumătate aveau depresii moderate sau severe.

Cercetătorii au descoperit că, folosindu-se numai de datele privind folosirea smartphone-urilor, puteau identifica care dintre utilizatori suferea de depresie cu o acuratețe de 87%. Descoperirea este importantă deoarece, susțin oamenii de știință, ar putea duce la tehnologii de ameliorare a simptomelor depresiei.

Ei au mai aflat că depresivii stăteau mai mult în casă și nu avea programe foarte bine organizate, în sensul în care nu plecau spre serviciu la aceeași oră tot timpul. Aceștia foloseau și smartphone-ul mai mult – 68 de minute pe zi, în medie, spre deosebire de persoanele fără probleme – 17 minute pe zi, în medie. Cu toate că aplicația nu a monitorizat exact ce făceau voluntarii pe telefon, experții sunt de părere că se jucau sau navigau pe Internet, activități care îi ajutau să evite sentimentele sau gândurile negative.

Studiul va fi reluat la scară mai largă, dar până atunci eu mă gândesc să fac o vizită la un psiholog, pentru că numai până termin să-mi beau cafeaua stau mai mult de 68 de minute pe telefon.